Calatoria mea in Tara Minunilor.

Muraturi cu Domantas

Una din sarcinile  pe care le-am avut, a fost sa  pregatim un training pe care am putea sa-l predam localnicilor din Africa. Training pe o tema foarte practica. Eu a trebuit sa fac despre muraturi. Si am fost in echipa cu Domantas.

Dar ca sa inveti pe altii sa faca ceva, trebuie sa inveti tu mai intai. Asa ca, ne-am apucat de facut muraturi.  Desi, eram unul mai varza ca altul in domeniu, ne-am documentat (adica m-am documentat) si ne-am apucat de treaba.

Castraveti n-am gasit. In schimb, am avut conopida, morcovi si ardei.

Rezultatul, a fost chiar multumitor. Africa nu are o traditie in muraturi cum e la noi. Iar daca n-ai nici frigider, e bine sa te apuci sa faci muraturi. Am aflat ca in India se pun fructe la murat, iar in Anglia se pune la murat arpagicul. Muraturile sunt mult mai diverse decat as fi crezut.

 

 

Meridianul Greenwich

Dupa cum spuneam in drum spre Withernsea, am ajuns la semnul care indica meridianul Greenwich.

Meridianul Greenwich imparte pamantul in est si vest, la fel cum ecuatorul imparte pamantul in nord si sud.  Meridianul este inevitabil legat si de fusul orar, ora Greenwich fiind punctul de inceput. Celelalte ore se stabilesc in functie de ora Greenwich.

Meridianul a fost stabilit in functie de telescopul istoric,  Airy Transit Circle, din Observatorul Roial din Greenwich.

 In drumul de la un pol la celalalt, meridianul trece prin  Anglia,  Franta, Spania, Algeria, Mali, Burkina Faso, Togo, Ghana si Antarctica.

 

Plimbare la Withernsea

Duminica asta, am avut in sfarsit timp sa vad putin imprejurimile. N-am reusit sa conving decat pe Hristian si Domantas sa vina cu mine. Dar a fost de ajuns.

Am mers pana la Withernsea, un orasel pe malul Marii Nordului , la 10km de CICD. Cam o ora de mers. Dar daca e o zi frumoasa si ai cu cine vorbi, timpul trece repede. Drumul pana acolo e plin de campii de iarba verde si de  soare. Adia usor vantul, si se auzeau numai pescarusii in departare.

Domantas este din Lituania, nu stie prea bine engleza dar este foarte galagios si nu se poate sa nu-l intelegi. Am aflat de la el, ca nu e de dorit sa ai o prietena portugheza, ca te poti transforma intr-un sclav dupa aia.

Hristian este din Bulgaria, si a fost managerul unui cinematograf inainte sa vina aici. El ne-a povestit despre pasiunea lui pentru mare si despre toate locurile pe care vrea sa le viziteze.

Marea aici e foarte diferita. Are o culoare caramizie si aduce un vant rece. Dar iti relaxeaza privirea si mintea. Ne-am asezat pe niste pietre si cred ca ne-am gandit cu totii la alte locuri. Pe mine, m-a luat asa un dor de duca.  Dar de duca acasa.

Ne-am mai invartit putin prin orasel. Withernsea este o oras pescaresc, foarte linistit, plin de case din caramida in stil britanic. Am vazut si ponei prin curtile oamenilor.

 

Iar la intoarcere, am ajuns intr-un loc  foarte  special. Am ajuns pe linia meridianului Greenwich, care desparte pamantul in Est si Vest.

 

Dar despre asta, am sa mai povestesc.

 

Movie making

Am facut zilele astea un curs de facut filme. Fiecare a putut folosi orice program, ca apoi sa prezinte celorlalti ce si cum a facut.

Eu, bineinteles, am ales animoto.com! Si am facut o scurta prezentare a colegilor mei.

Uitati ce  a iesit:

Gaia Team.

Maraton de gatit

Cum spuneam, la CICD studentii sunt responsabili de gatit si curatenie. Asa ca, printr-un sistem de rotatie,  fiecare ajunge sa gateasca o data pe saptamana. Avem la dispozitie 2 ore. Si trebuie sa faci mancare pentru 30 de oameni. Deci stresul e mare!

Prima data cand am gatit, a fost impreuna cu Gema, din Spania. Dar fiind prima data, mai mult am ajutat-o decat sa gatesc eu propriu-zis.

A doua oara am gatit cu Anita, din Bulgaria. Cum ei nu-i place sa gateasca, a trebuit eu sa fac cam toata treaba. Deci timp de 2 ore am alergat in bucataria aia, gandindu-ma mereu ca nu o sa fie de ajuns pentru toata lumea. Cu sufletul la gura, am reusit sa terminam la timp iar lumea a fost chiar multumita de rezultat.

Si a urmat si a treia provocare. Din cauza unor neintelegeri, a trebuit sa fac singura pranzul. Dar de data asta, m-am dus pregatita. Si chiar am putut sa ma simt bine gatind pentru atata lume.

Si uitati si ce am gatit:

Paste cu sos de rosii

Cu cascaval

Orez cu sos de soia

Orez cu curry si chili

Pui cu legume

Ciuperci umplute la cuptor

Si salatele.

Si fructele care nu lipsesc niciodata.

Au fost foarte apreciate. Mai ales ciupercutele. Dar e o provocare mare. Nimeni nu-ti da nici o indicatie. Te duci in bucatarie, te uiti ce ai prin frigider si prin magazie si te apuci de treaba…

Cine stie, daca ajung pe undeva prin Namibia si trebui sa gatesc pentru tot satul, am sa fiu pregatita! :))

Love not War

Sa ne aducem aminte ce inseamna un razboi pentru cateva aminte.

Am vazut astazi oameni care purtau in piept o floare rosie de mac.  Am fost surprinsa sa aflu povestea.

Pe 11 luna 11 ora 11 (de data asta si anul 2011) toti isi iau cateva minute sa isi aminteasca de toti cei care au murit in Primul si Al doilea Razboi Mondial. Sa-si aminteasca de cei care au murit dar si de consecintele unui razboi.

Traditia a inceput dupa Primul Razboi Mondial, cand activisti pentru pace au inceput sa poarte florile de mac ca protest impotriva razboiului.  A venit apoi Al doilea Razboi Mondial, cand a fost destul de clar ca lectia nu a fost invatata. Atunci miscarea a luat amploare, si de atunci in fiecare an se fac diverse evenimente care, fie comemoreaza victimele razboiului, fie amintesc care sunt consecintelor unui razboi.

Spre deosebire de Romania, Anglia a fost in mijlocul acestor razboaie si inca este un subiect dureros pentru multi.  In Primul Razboi Mondial au murit 10milioane de oameni iar in Al Doilea Razboi Mondial peste 55 milioane.

Oare lectia a fost invatata? Prea putin poate. De aceea ar trebuie sa ne gandim mai des la asta.  In momemtul  asta sunt in desfasurare 12 conflicte militare de amploare mare si alte zeci de o amploare mai mica, care fac mii de victime in fiecare ani.

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_ongoing_military_conflicts

Tag Cloud

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.